sâmbătă, 17 iulie 2010

Cutia Pandorei

Suntem o Cutie a Pandorei....
Colectam...adunam...asezam, prelucram in baza unui anumit tip de logica.
A noastra.
Asemeni matematicii, in baza unor formule, aranjam totul intr-un stil personal, construind propria noastra realitate.
Asemeni figurilor geometrice, psihicul nostru se formeaza. Sau se deformeaza :)
In timp, pornim de la constructii simple...ajungand la cele mai complexe, mai complicate, ce includ mai multe operatiuni.
Si tot in timp..ne construim, constatandu-ne ulterior unicitatea.
De aici nevoia de exprimare! Ca indivizi unici.
Si de aceea ne cautam unii pe altii.
Pentru a ne completa pe noi.

Contururi

Desenam contururi..trasam linii...delimitam teritorii..
Protejam.
Pe cine, ce?
Pe noi!
De cine? si de ce?

Teama de a nu fi invadati..explorati fara acordul nostru...nevoia de protectie, de intimitate, de autoaparare..
Sa aparam pe cine? si anume ce?
Pe noi.
Ne aparam de altii. Desi problema e in noi.
Ne temem de durerea noastra!
Nu invadatorul este adevarata amenintare. Ci existenta in sine a problemei din noi.
Daca rezolvam problema, dispare durerea. Invadatorul devine inofensiv.
Problema ramane problema, continuand sa existe daca construim protectii in jurul ei...aparand-o. Ca sa nu simtim durerea.
Dispare durerea daca rezolvam problema. Si atunci invadatorii nu ar mai fi invadatori. Iar noi nu ne-am mai simti amenintati. Nici vulnerabili. Caci ei nu ar mai avea ce atinge. Iar noi nu am mai avea ce apara. Pentru ca senzatia de disconfort ar disparea.
Cu cat suntem mai limpezi ..cu atat suntem mai greu de lezat.
Si-atunci de ce am mai desena contururi? am mai trasa linii?...am mai delimita teritorii?
Caci nu am mai avea ce proteja. Nici de cine. Nici de ce.